English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Vizita Mitropolitului Chișinăului și al întregii Moldove, la sediul instituției de apărare

Vizita Mitropolitului Chișinăului și al întregii Moldove, la sediul instituției de apărare



CHIȘINĂU, 16 noiembrie 2021 — Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a avut o întrevedere cu Înaltpreasfinţitul (ÎPS) Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, însoțit de preoți militari.

Părțile au discutat despre cooperarea dintre cele două instituții, cu accent pe promovarea educației moral-spirituale și asistenței religioase în Armata Naţională. Totodată, a fost abordat Planul de acţiuni comune, semnat în luna noiembrie 2020, ce urmează a fi implementat în baza acordului de colaborare.

Un alt subiect pe agenda întâlnirii a fost activitatea bisericilor și paracliselor din unitățile militare, precum și rolul şi responsabilităţile preoţilor militari.

După întrevedere, Înaltpreasfinţitul (ÎPS) Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove s-a familiarizat cu stadiul actual al lucrărilor de construcție ale bisericii — memorial din lemn „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, demarate pe teritoriul Ministerului Apărării în luna mai, curent.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare