English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Direcţia Transformare a Ministerului Apărării va fi asistată de un expert consilier din SUA

Direcţia Transformare a Ministerului Apărării va fi asistată de un expert consilier din SUA



CHIŞINĂU, 30 noiembrie 2020 — Direcţia Transformare a Ministerului Apărării va avea un expert consilier din SUA pentru acordarea asistenţei în reformarea şi dezvoltarea Armatei Naționale. Karen Bonaby a fost prezentată astăzi ministrului Apărării, Victor Gaiciuc, de ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan.

În cadrul întrevederii, Victor Gaiciuc a felicitat-o pe Karen Bonaby cu prilejul desemnării în funcţie şi i-a urat succes în activitate. Ministrul Apărării şi-a exprimat convingerea că experienţa pe care o deţine oficiala va contribui la creşterea eficienţei structurii de apărare în cadrul Programului Parteneriat pentru Pace şi va facilita procesul de implementare a Planului de dezvoltare a Armatei Naţionale pe termen lung (2020-2030), în contextul derulării fazei a II-a a Pachetului Iniţiativei de Consolidare a Capacităţii de Apărare a Republicii Moldova (DCBI) şi a proiectelor aferente acestuia.

La rândul său, Karen Bonaby a declarat că este un privilegiu să deţină funcţia de expertă în domeniul de reformare şi dezvoltare a Armatei Naţionale şi a dat asigurări că va depune toate eforturile pentru desfăşurarea cu succes a activităţilor direcţionate spre transformarea instituţiei militare a Republicii Moldova.

Totodată, ambasadorul Dereck J. Hogan a reiterat sprijinul Guvernului SUA în dezvoltarea relaţiilor de colaborare bilaterală pe segmentul militar, exprimându-şi încrederea că experienţa lui Karen Bonaby va contribui la realizarea eficientă a obiectivelor asumate de Armata Naţională în cadrul fazei a II-a a DCBI.

La final, părţile au convenit asupra consolidării cooperării moldo-americane prin derularea proiectelor pe diverse domenii de interes comun.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Marele Stat Major

e-mail: cancelariama@army.gov.md

Rețele de socializare