Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Armata Naţională va beneficia de un grant în valoare de 1,6 mln dolari prin intermediul Iniţiativei GPOI

Armata Naţională va beneficia de un grant în valoare de 1,6 mln dolari prin intermediul Iniţiativei GPOI


Chişinău, 30 august 2012 — Armata Naţională va beneficia de un grant în valoare de 1,6 mln dolari SUA prin intermediul Iniţiativei Guvernului de la Washington de sporire a capabilităților globale de menținere a păcii (GPOI). Anunţul a fost făcut de oficialii din cadrul Departamentului de Stat şi a Departamentului Apărării al SUA în cadrul întrevederilor de lucru cu ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, aflat într-o vizită de lucru la Washington după finalizarea studiilor în cadrul Programului de pregătire a conducătorilor superiori în domeniul securității naționale şi internaționale, organizat de Şcoala Guvernamentală John Kennedy din cadrul Universităţii Harvard.

Potrivit ministrului Apărării, suma respectivă va fi utilizată pentru dezvoltarea infrastructurii de antrenament a subdiviziunilor Armatei Naţionale în domeniul operaţiunilor de menţinere a păcii. „În mare măsură, mijloacele financiare respective vor fi destinate pentru transformarea Centrului de instruire militară ‚Bulboaca’ într-un Centru de antrenament pentru operaţiunile de menținere a păcii atît pentru subdiviziunile Armatei Naționale, cît şi pentru cele ale partenerilor cu care vom acţiona într-o eventuală misiune”, a specificat Vitalie Marinuţa.

În cadrul întrevederilor ministrului Vitalie Marinuţa cu Kathleen Hicks, primul locțiitor al vice Secretarului Apărării, responsabilă de politici, şi Daniel A. Russell, locțiitorul asistentului Secretarului de Stat, au fost discutate starea actuală a cooperării în domeniul de securitate şi apărare între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, problemele securităţii regionale şi internaţionale, inclusiv posibilitatea identificării unor proiecte comune în domeniul participării în operațiunile de menținere a păcii sub egida ONU, care vor fi reciproc avantajoase atît pentru cele două state, cât şi pentru comunitatea mondială.

La întrevederi a participat şi Ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu.

În cadrul vizitei de lucru în districtul Washington, care s-a desfăşurat în perioada 27 — 29 august curent, Vitalie Marinuţa a vizitat Universitatea Națională de Apărare a SUA şi Organizația Consiliului Atlantic, unde a avut întrevederi cu conducerea instituțiilor şi corpul didactic. În ambele instituții ministrul Apărării a participat la discuții academice pe marginea situației curente şi perspectivelor de dezvoltare pe viitor în ţara noastră şi în regiune.

Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a participat în perioada 12 — 26 august curent la un curs de studii în cadrul Programului de pregătire a conducătorilor superiori în domeniul securității naționale şi internaționale, organizat de Şcoala Guvernamentală John Kennedy din cadrul Universităţii Harvard.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare