Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Deputaţii au vizitat infanteriştii din Chişinău

Deputaţii au vizitat infanteriştii din Chişinău



 

Chişinău, 18 iunie 2014 — Membrii Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică Alexandru Stoianoglo, Ion Butmalai şi Mihai Godea s-au aflat, astăzi, într-o vizită de lucru la Brigada de Infanterie Motorizată „Ştefan cel Mare” din oraşul Chişinău.

În cadrul întrevederii cu ministrul Apărării, Valeriu Troenco şi Comandantul Armatei Naţionale, colonel Igor Gorgan, deputaţii Parlamentului Republicii Moldova au abordat subiectul reformei armatei, dotarea cu tehnică militară şi calitatea potenţialului uman la încorporarea în serviciul militar în termen şi prin contract. În urma unui schimb de opinii, s-au scos în evidenţă capabilităţile necesare armatei pentru îndeplinirea misiunilor constituţionale, dar şi eforturile statului pentru asigurarea procesului de pregătire a militarilor.

Ulterior, oficialii au participat la inspectarea tehnicii militare, în cadrul unei reviste de front. Ministrul Apărăii s-a arătat mulţumit de starea tehnicii militare şi a apreciat îndeplinirea misiunii stabilite de conducerea Armatei Naţionale de către militarii implicaţi în activitatea respectivă.

Totodată, parlamentarii au apreciat manevrele tehnicii militare din dotarea armatei şi au menţionat că bugetul pentru apărare este raţionalizat pentru direcţiile prioritare de activitate, au purtat discuţii cu militarii prin contract şi în termen despre condiţiile de îndeplinire a serviciului militar în armată.

Persoană de contact: lt.col. Ion Vulpe

tel: 079707195


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare