English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ministrul Apărării efectuează o vizită oficială în Georgia

Ministrul Apărării efectuează o vizită oficială în Georgia



TBILISI, 26 octombrie 2015 — Ministrul Apărării Anatol Şalaru a avut o întrevedere cu ministrul Apărării din Georgia, doamna Tinatin Kidasheli, în contextul Conferinţei pe domeniul Apărării şi Securităţii de la Tbilisi, Georgia.

Temele abordate în cadrul întrevederii au fost securitatea regională, războiul hibrid, relaţiile bilaterale în domeniul militar şi colaborarea în cadrul iniţiativelor regionale şi organizaţiilor internaţionale, cu accent pe dimensiunile NATO şi UE.

Anatol Şalaru i-a mulţumit ministrului georgian al Apărării pentru invitaţie, menţionând că această vizită este un prilej în plus de a discuta aspecte importante ale colaborării celor două state în domeniul militar şi a trasa noi obiective în vederea intensificării relaţiilor bilaterale. Ministrul Apărării a adus în discuţie problemele majore cu care se confruntă Republica Moldova: instabilitatea politică şi corupţia din ţară şi, la nivel regional, situaţia critică din Ucraina.

De asemenea, ministrul Şalaru a declarat că obiectivul principal al Ministerului Apărării din Republica Moldova este reformarea şi reorganizarea Armatei Naţionale pentru ca aceasta să fie interoperabilă cu armatele ţărilor membre NATO, iar Georgia este un exemplu pentru ţara noastră în ceea ce priveşte cooperarea cu NATO.

La rândul său, ministrul Apărării Tinatin Kidasheli a remarcat faptul că Republica Moldova şi Georgia au scopuri comune în ceea ce priveşte integrarea în Uniunea Europeana şi este interesul ambelor state să asigure o securitate regională în vederea procesului de integrare.

Ministra georgiană şi-a exprimat interesul faţă de consolidarea relaţiilor biliterale în domeniul militar şi disponibilitatea de a acorda asistenţă Republicii Moldova prin instruirea militarilor din Republica Moldova în centrele din Georgia. De asemenea, militarii Armatei Naţionale vor putea efectua vizite de studiu pentru a se familiariza cu procesul de reformare a sistemului militar georgian.

Spre sfârşitul discuţiei, ambii demnitari s-au asigurat reciproc că relaţiile bilaterale vor fi intensificate, iar punctele de pe agenda comună vor fi realizate cu succes. Totodată, ministrul Apărării Anatol Şalaru a invitat-o pe ministra Apărării din Georgia în Republica Moldova.

De notat că ministrul Apărării Anatol Şalaru efectuează, în perioada 25-27 octombrie curent, o vizită oficială la Tbilisi, la invitaţia omologului georgian, Tinatin Kidasheli.

Foto: Ministerul Apărării al Georgiei


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare