English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Brigada de infanterie motorizată „Moldova”– 25 de ani de performanță

Brigada de infanterie motorizată „Moldova”– 25 de ani de performanță



CHIŞINĂU, 7 aprilie 2017 — Brigada de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălți a sărbătorit astăzi 25 de ani de la creare. La ceremonia desfăşurată în unitatea militară au participat reprezentanţi ai corpului de comandă al Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, administraţiei publice locale, veterani, elevi, dar şi întregul efectiv militar şi civil al brigăzii.

Șeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naționale, generalul de brigadă Igor Cutie, a felicitat efectivul unității și veteranii prezenți la eveniment cu prilejul aniversării, menționând contribuția tuturor militarilor la dezvoltarea și reformarea brigăzii. „Brigada Moldova n-ar fi înregistrat performanțe, dacă în acest sfert de secol ea n-ar fi fost încadrată cu personal profesionist, militari și angajați civili, care au iniţiat reforme, le-au pus în aplicare şi au făcut din unitatea militară una de prestigiu pentru întreg sistemul de apărare al țării”, a declarat generalul de brigadă Cutie.

„Astăzi, ofițerii și subofițerii brigăzii continuă să-și îndeplinească misiunile la fel de bine, obținând experiență atât în poligoanele din țară, cât și de peste hotare, în cadrul exercițiilor naționale și internaționale la care participă. Vă asigur, doamnelor și domnilor militari, că noi vom face tot posibilul ca să vă oferim oportunități de instruire și mai departe. Or, dacă vrem să avem o armată puternică, interoperabilă cu armatele altor țări, trebuie să-i asigurăm condiții de instruire, acasă și peste hotare”, a adăugat comandantul Armatei Naționale.

În cadrul evenimentului, un grup de militari şi civili a primit diplome şi distincţii ale Armatei Naţionale.

Brigada de infanterie motorizată " Moldova" din Bălți a fost creată la 10 aprilie 1992, prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare